Fericire absurdă

  • Nu știu cînd voi publica articolul ăsta,dar acum e ora 4:33.
    E oficial dimineața,dar e încă noapte.
    Nu pot adormi.
    Mi-am făcut un ceai și stau în bucătărie.
    Mă joc cu lingura în ceașcă și pur și simplu am senzația că timpul s-a oprit.
    Astăzi am aflat ceea ce demult vroiam să știu,dar îmi era teamă.
    Mă simt liberă,fericită pe de o parte,dar simt undeva,ascunsă,adînc în mine o tristețe absurdă.
    Îmi amintesc cîteva versuri pe care le-am scris cred că doi ani în urmă,dar nu știu precis.
    Suna așa:
    „Cînd vei coborî din nori
    Și din cele scumpi palate,
    Ce ți le-ai zidit în nori –
    Vei cădea în plină noapte”.
    Mai departe nu scriu,pentru că acestea patru rînduri mi s-au imprimat în minte și nu mă lasă.
    Ah,cît de adevărat.
    Simt cum cad în propria-mi prăpastie,pentru că iarăși le-am permis iluziilor să mă ducă de nas.
    Oamenii nu se învață pe greșeli.
    Oamenii cred în asta,dar se mint.
    Mereu strig că vreau să mor în singurătate,să nu mă atașez de nimeni pentru că asta înseamnă autodistrugere,degradare.
    Spun că relațiile amoroase și prietenia sunt niște contracte încheiate între oameni cu interese comune (uneori unul dintre ei neștiind de asta crede în eternitate),dar totuși cred că m-am lăsat și eu pradă.
    O fac din nou și din nou și de fiecare dată îmi repet că asta e ultima,dar nu e.
    Societatea și tendințele ei sunt mai puternice ca mine.
    Mă dau gata.
    Ai biruit.
    Voi trăi cum îmi place și voi face ceea ce vreau.
    M-am săturat să încerc să îmi țin soarta sub control.
    Sunt liberă.
Reclame

3 gânduri despre „Fericire absurdă

  1. frumoase sunt cuvintele lasate pe hartie ,nu cer nimic ,poate doar sa fie citite si eventual catalogate..suntem prizonierii propriilor iluzii,ne este tema sa mai traim ce am trait cu adevarat cand eram fericiti,asta ne doare ,ne face sa fim reticenti la tot ce ne inconjoara,obsedati de ideea de a nu fi raniti din prea multa dragoste…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Când cutumele societății sunt mai puternice şi ajungi să şi recunoşti asta, atunci când nu mai vrei să îți ții soarta sub control, abia atunci vei fi anihilat ca individ şi vei înceta să fii liber. Fiecare individ are dreptul şi datoria de a-şi găsi fericirea iar cramponarea de societate şi de normele ei e absurdă întrucât societății, în ansamblul ei, nu-i pasă de individ. Să trăiască sau să crape, sunt destui la coadă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s